Școala Martiriului (60)

Turnul lui Babel e imaginea unei conceperi individualiste, concurențiale a urcușului  spre cele dumnezeiești. În fapt, ființa noastră lăuntrică are acea logosică dimensiune ce face ca accesul spre Dumnezeu să fie cu putință numai pe temeiul chipului dumnezeiesc al comuniunii și în orizontul acelui unic Trup în care zidirea e chemată să fie părtașă, primind înnoirea și învierea la viața cea pururea fericită. „În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi” (I In. 3, 16). Așadar, ascensiunea spirituală nu poate avea loc, în sens creștin, decât în taina chenozei, a micșorării de sine pentru a face loc în noi vieții lui Hristos ce cuprinde ca într-o icoană chipurile/logoii tuturor făpturilor. Și astfel, un semn al sporirii duhovnicești apare a fi aplecarea față de toată zidirea suferindă și rătăcită cu dragostea cu care Sfânta Treime ne iubește. Înălțându-se cu trupul la cer, Hristos cel Înviat a arătat că menirea întregii creații, spirituale și materiale, este preschimbarea modului de viață prin unirea cu Dumnezeu. Solidaritatea vieții de creație: om-înger-natură este esențială în acest demers de accedere la cele dumnezeiești.

Florin Caragiu