Sfântul
Arhidiacon Ștefan, Întâiul Mucenic creștin, „bărbat plin de credinţă şi de Duh
Sfânt” (Fapte 6, 5) și cu o „față
de înger” (Fapte 6, 15), a primit ca o încununare a mărturisirii sale vederea
lui Dumnezeu: „Iar Ştefan,
fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe
Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi
pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” (Fapte 7, 55-56). Și fiind
omorât cu pietre pentru adevărul ce l-a făcut liber să spună și să vadă cele
tainice și negrăite, nu s-a apărat și nu a intrat în jocul contrarietății și
ostilității, ci a liturghisit cu seninătate și încredințare în purtarea de
grijă a lui Dumnezeu propria sa jertfă, spunând: „Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! (...) Doamne, nu
le socoti lor păcatul acesta!” (Fapte 7, 59-60). Vedem astfel cum, însuflețit
de Duhul Sfânt, Ștefan urmează până la capăt (pătimind până la sânge) un nou
mod de viață, eliberat de logica antagonistă a Căderii ce suferă de o
iconoclastă uitare a chipului ființei, orientat spre taina comuniunii. Această
profundă schimbare a modului de viață, echivalând cu o schimbare a minții (metanoia), face ca trecerea pragului dintre
viață și moarte să fie conștientizată ca o desprindere din „câmpul gravitațional” al mortalității și
o fericită pătrundere în sfera veșniciei.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu