Orice
încercare de schimbare profundă a ființei umane se lovește de rezistențele
mecanismelor de conservare ce au ajuns să acționeze în direcția perpetuării
stării de cădere, a conservării conflictului finalităților. În acest context, scindarea
între partea voluntară și partea involuntară a ființei create nu poate fi
depășită decât prin apelul la transcendență, la influxul de har dumnezeiesc ce
poate reface reciprocitatea între părțile ființei în lumina icoanei integralității
ei, sau orientarea iconică a creației, sensul apartenenței la propriul ei chip
și logos. Această împărtășire de har a creației poate surveni pe fondul unei
dispoziții liturgice, a unei intenționalități aderente la eshatologia inaugurată
de învierea lui Hristos.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu