doi câini se rotesc pe zăpadă
lângă magazinul cu orar prelungit
în văzduh stă înfipt cuţitul tăcerii
mă-ntorc acasă cu gândul la o lacrimă
a cărei cădere nu se sfârşeşte
corpul e o avalanşă sub care, îngropată,
copilăria îşi ţine respiraţia
Dumnezeu iubeşte aceste hăinuţe mici
ce trec prin mâinile tale
departe
la marginea unui pat de spital
numai dragostea poate întoarce
pe un om adâncit în comă
copilul lui îi vorbeşte
îi cere să-i strângă mâna dacă aude
ne rugăm
sub acelaşi clopot de noapte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu