nocturnă

sufli în cochilia serii şi între maluri surpate
cobori, colindând râul secat.

ceva te atrage aici,
în aceste tranşee lovite de o intermitentă
amintire. auzi clar şi distinct
o bătaie în uşă.

iarba înaltă fuge o dată cu tine în vântul
grăbit să urce la cer.

călător fără ţintă eşti. dar un auz încordat
te face să te-opreşti des, ca şi cum
ai fi ajuns la capătul drumului. te lipeşti
de un zid nevăzut şi asculţi.

bătăile inimii spun: „te iubesc!” şi vezi
apropiindu-se o luntre de apă;
un clipocit îţi saltă pe glezne.

în carnea dezvelită a pământului
adăposteşti o umbră, săpată de privirea
ce te bântuie şi acum,
dintr-un îndepărtat colţ al lumii.

pe albia ei înaintează în noapte o candelă.