acest trist convoi al cuvintelor de ocară
te urmăreşte peste tot, sub reflectorul unei iubiri
ruinate. nemiloasă-i obişnuinţa de a învinge
lovind, râvnind în secret a ţi se răsplăti răul cu bine.
şi cât de uşor se falsifică totul, în întrecerea
de-a arunca o pelerină de plumb de pe umeri!
cel mai uşor e să întorci un cuvânt – înţelesurile-i
supuse dragostei să le tai ca pe vinele de la o mână –
şi să vezi, în scurtă vreme, în oglindă, un profil văruit,
care nu mai ştie calea spre inimă. vinovăţia
pe care-o arunci asupra altuia nu te părăseşte –
e vălul lipit de faţă. mult mai târziu, plânsul
îl dă la o parte şi Dumnezeu luminează încet chipul
înstrăinatului. şi te apropii de-acest rug aprins cu sfială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu