poezia e un cătun părăsit în care mişună vietăţi,
trup nelocuit de alt trup e cântecul ei pe coline;
cei ce n-o vor auzi niciodată îi vor simţi, totuşi,
răcoarea, zicând: un lucru se-ntâmplă, de care
n-avem ştire, dar altfel se-aşază lumina pe lucruri.
şi vor ofta de trei ori împăcaţi, chemându-şi copiii
la sine. a nimănui e. odihneşte uneori
pe un creştet şi dispare ca apa turnată
într-un pământ aspru. doar urma ei umedă
şi firele verzi ce-o caută-afară, sub soare,
dau ştire despre adâncul în care, atrasă, s-a stins.
abia lăsându-ne, însă, în urmă, a legat cu nod sigur
începutul uitat şi capătul nedesluşit dintre visuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu