bălţile acestea au un fel al lor de a se urca pe tine,
aproape drăgostos, ai spune, până când, fără să-ţi dai seama,
surtucul tău e vinovat de toate zâmbetele cu subînţeles
din maşinile negre ce te stropesc fără să clipească din faruri.
doar ai văzut cum intră noaptea-n pământ după ierburi
să le tragă afară şi, deşi totul merge pe dos,
luntrea pe care pluteşte-o neîmblânzită speranţă
se pune cu burta în sus pe un ţărm însorit.
şi trec pe deasupra porumbei cu inel la picior,
dar veşti nu aduc, ci doar un fâşâit de clepsidră
peste bulgărele de oameni ce-aşteaptă un semn
să se topească-n balansul unui leagăn de nuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu