În
constelația modului de viață isihast se numără darul, cuprins într-un gest ce invocă harul
dumnezeiesc: „După darul pe care
l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui
de multe feluri al lui Dumnezeu” (I Pt. 4, 10).
Gestul de dăruire poartă în
sine marca paternității dumnezeiești, pecetea iconică a darului divin, întrucât:
„Toată darea cea bună şi tot darul
desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este
schimbare sau umbră de mutare” (Iacov 1, 17).
Iar Dumnezeu nu uită, spune
Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Evrei, „lucrul vostru şi dragostea
pe care aţi arătat-o pentru numele Lui” (Evr. 6, 10). Mântuirea însăși este „darul
lui Dumnezeu”, primit „în har”, „prin credință” (Evr. 2, 8), harul fiind dat
fiecăruia „după măsura darului
lui Hristos” (Efes. 4, 7).
Conștiința viețuirii în iconomia darului dumnezeiesc
se face „prilej de mulțumire” (II Cor. 1, 11; „Iar lui Dumnezeu mulţumire
pentru darul Său cel negrăit” –
II Cor. 9, 15), darul fiind slujit cu rugăciune (II Cor. 8, 6), din dragoste (darul
cu aroma veșniciei, întrucât, dacă „proorociile se vor desfiinţa, darul limbilor va înceta, ştiinţa se
va sfârşi”, „dragostea nu cade niciodată”
– I Cor. 13, 8), „spre slava Domnului” (II Cor. 8, 19).
Din atitudinea
euharistică de mulțumire către Dumnezeu în gestul dăruirii de sine izvorăște
isihia dumnezeiască.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu