În
Cântarea Cântărilor dragostea curată,
„ca moartea de tare” (Cântarea Cîntărilor 8, 6), se exprimă printr-un adânc
simțământ de pace: „în ochii lui eu am aflat pacea” (Cântarea Cîntărilor 8, 10).
Pacea reflectă de asemenea condiția filială a omului în raport cu Dumnezeu: „Fericiţi
făcătorii de pace, că aceia fiii
lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9). Pacea autentică a inimii nu este însă o
manifestare a compromisului, căci, spune Hristos: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă
lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze” (Ioan
14, 27). Pacea lăuntrică născută de urmarea cuvintelor lui Hristos și viața întru
El dă astfel puterea de a birui cugetul lumesc pătimaș: „Acestea vi le-am
grăit, ca întru Mine pace să
aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan
16, 33). Pacea este Evanghelia Însăși a Învierii, căci după ce Hristos cel
înviat li s-a arătat lui Luca și Cleopa, pe când aceștia istoriseau „cele
petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii, (...) El a
stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă” (Luca 24, 35-36). Chemarea la
viața dumnezeiască – le spune Sfântul Apostol Pavel efesenilor – este de a
umbla cu vrednicie, „cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare,
îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului,
întru legătura păcii” (Efes. 4, 1-3). Această unitate a Duhului Sfânt se
extinde în perspectivă eshatologică la întreaga făptură, întrucât „‘lupul va
paşte la un loc cu mielul, leul
va mânca paie ca boul şi şarpele cu ţărână se va hrăni. Nimic rău şi vătămător
nu va fi în muntele Meu cel sfânt’, zice Domnul” (Isaia 65, 25).
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu