Pe
Muntele lui Dumnezeu, Horeb, Dumnezeu i se arată Proorocului Ilie Tesviteanul,
spunându-i: „Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că iată Domnul va
trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va
sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur,
dar Domnul nu va fi în cutremur; după cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va
fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul” (III
Regi 11-12). Adierea subțire, care
este mediul simțirii prezenței lui Dumnezeu, închipuie tocmai dincolo de orice
zbucium lumesc și forță dezlănțuită a naturii, dincolo de simbolizarea puterii
divine copleșitoare, viața isihastă, intimitatea în raport cu cele mai presus
de fire, respirația liniștită a sufletului viu, în care Dumnezeu cel iubitor se
oglindește ca într-o icoană. Isihia
este tocmai regăsirea tainei creației în care „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe
deasupra apelor” (Fac. 1, 2), prin acea simțire înțelegătoare a conștiinței
încălzite de razele harului divin.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu