„Când
voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori, și-Mi
voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot
sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a
toată făptura” (Fac. 9, 14-15).
Curcubeul
amintit în Geneză este în sens tainic
prefigurarea întrupării dumnezeiești, ca semn al legământului pogorării dumnezeiești
multmilostive către toată zidirea. Aceasta pentru că închipuie desăvârșirea divină
(prin reprezentarea unei bolți de lumină în multe culori, ca o cunună a slavei)
ce acoperă și cuprinde creația, străpungând norii patimilor (sau modul vieții
decăzute din plinătatea harului) și pogorându-se până la ea.
Tot
ca un semn al împăcării, în Vechiul Testament, erau așezați deasupra chivotului
„heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării”
(Evr. 9, 5). Lumea îngerească este astfel solidară, în menirea ei, cu această
taină a coborârii divine iubitoare.
Jertfa
de împăcare din Vechiul Testament este la rândul ei o prefigurare a Jertfei lui
Iisus Hristos, Cel ce este „chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut
decât toată făptura, pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri
şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii,
fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este
mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul
trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie
El cel dintâi întru toate. Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască
toată plinirea. Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe
pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale. Dar
pe voi, care oarecând eraţi înstrăinaţi şi vrăjmaşi cu mintea voastră către
lucrurile rele, de acum v-a împăcat, prin moartea (Fiului Său) în trupul cărnii
Lui, ca să vă pună înaintea Sa sfinţi, fără de prihană şi nevinovaţi, dacă,
într-adevăr, rămâneţi întemeiaţi în credinţă, întăriţi şi neclintiţi de la
nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită la toată
făptura de sub cer şi al cărei slujitor m-am făcut eu, Pavel” (Col. 1, 15-23).
Împăcarea
creației cu Dumnezeu exprimă revenirea creației la modul vieții celei după
chip, umbrite de harul dumnezeiesc, anticipând viitoarea rodire a felurimii
darurilor Sfintei Treimi întru același Duh (I Cor. 12, 4) în orizontul
împărăției iubirii.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu