Fundamentală în practica
isihastă este conștiința stării înaintea lui Dumnezeu, ce poate fi susținută
prin intermediul unui gest iconic. Ridicând mâinile la cer, Solomon se roagă lui
Dumnezeu să păzească „legământul și mila” cu cei „care umblă cu toată inima lor” înaintea Sa (II
Paralip. 6, 14). Ridicarea mâinilor către cer (vezi și gestul paradigmatic al Proorocului
Moise în Ieș. 17, 12), plecarea genunchilor (II Paralip. 6, 13) sau îngenuncherea
înaintea Domnului în rugăciune (Deut. 9, 25), postul și rugăciunea pentru
iertarea păcatelor (Deut. 9, 25), ridicarea mâinilor spre binecuvântare (Lev.
9, 22), înfățișarea trupurilor „ca pe o
jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea cea duhovnicească” (Rom. 12, 1), pomenirea numelui
Domnului și închinarea în lăcașurile Lui (Ps. 28, 2), ridicarea privirii spre
cer și mulțumirea adusă lui Dumnezeu odată cu invocarea harului dumnezeiesc (Ioan 11,
41; 17, 1) ș.a. sunt forme ale gestului iconic de orânduire a așezării înaintea
lui Dumnezeu cu conștiința faptului că „primim
o împărăţie neclintită”, drept care, îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, „să fim mulţumitori, şi aşa să-I aducem lui
Dumnezeu închinare plăcută, cu
evlavie şi cu sfială” (Evr. 12, 28).
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu