skip to main |
skip to sidebar
accident
e o atmosferă înăbuşitoare afară.
o maşină mică înaintează
pe autostrada cu două benzi,
când, din faţă, pe contrasens,
apare un tir angajat în depăşire.
fără să se asigure, trece pur şi simplu
peste automobilul albastru şi-l face armonică.
oameni se strâng lângă grămada de fiare
rămasă, comentând grozăvia,
şoferul de tir coboară şi se-apropie
cu un aer neputincios. se uită şi vede deodată
cum un om iese singur din sfărâmături
şi, nevătămat, dă lui Dumnezeu slavă.
nici o bucăţică din vehiculul său
n-a rămas nestrivită – metalul
se-arată aici mai fragil decât carnea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu