între pleoape se crapă o fantă
preţ de o scurtă fulgerare a memoriei:
focul încins peste măsură în sobă
saturează camera cu bioxid de carbon –
te vezi cum pui lemn după lemn,
apoi rămâi în tricou
şi deschizi fereastra, după care o-nchizi la loc –
e iarnă.
ai citit bună parte din noapte pentru examen,
eşti o pasăre călătoare doborâtă de somn
în mijlocul mării,
dar un zvon de primejdie
te face să vrei să te ridici cât mai iute
şi nu poţi mişca un deget.
respiraţia ta
e un fir de aer între viaţă şi moarte.
clar,
iei viteza melcului
până la fereastra unui capăt de lume.
cu o zvâcnire de corniţă moale
apeşi geamul cu mâna
şi te prăbuşeşti pe pervaz, în aerul rece.
cu această voinţă iubitoare de viaţă
pot şi eu să mă smulg, mamă,
din patimi ce mă lipsesc de suflarea Duhului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu