pe drumul spre frăsinei,
pe când nu era şosea,
m-am întâlnit cu un monah.
are o privire un pic aspră,
dar adâncă.
deşi îmi vin tot felul de gânduri,
îl însoţesc fără să spun vreun cuvânt.
o dată ce tăcerea ne-nvăluie,
căutătura lui se-mblânzeşte.
vieţuieşte la pustie,
vine aici din când în când după sfat,
la părintele Ghelasie,
care-i şi duhovnicul meu.
în ochii lui sclipeşte
o bucurie ca o flăcăruie de paşti,
pe care o fereşte de vânt
şi o duce cu el peste tot.
iau şi eu lumină,
şi simt pe Cineva în mijlocul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu