cade pe gheaţă, pe trotuar sau pe scările blocului.
picioarele tremură, mâinile flutură-n aer
şi se aude sunet de oase sparte.
cu timpul, fiecare os mai mare are parte de-o tijă.
deasa repetare a faptului sapă o resemnare pe chip,
însă el lasă întâmplărilor zilnice aerul unui ulise –
la întorsura trupului ce-l abate dinspre spasmele vremii,
spre ora nestăvilită a copilăriei.
salută pe fiecare om întâlnit, cu capul aplecat în faţă
de-o veche operaţie care-a dat greş.
o dimineaţă şi-o seară, de voie bună-i cuprins,
apoi cade iar şi nu mai poate mişca.
dă semn că-i aici, între noi, lăcrimând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu