în gura deschisă a balenei,
printre dinţii ei ascuţiţi,
înoată un peşte sanitar.
el curăţă, pansează, îl vindecă
pe uriaşul mamifer,
care primeşte nemişcat tratamentul.
sălbatica-şi foame uită
în faţa micului binefăcător,
care e-n siguranţa cea mai deplină
în locul de care vieţuitoarele mării
fug, cuprinse de spaimă.
ceva mai departe, un rac diogene
îşi alege cochilia goală
ce-i va feri părţile moi, fără platoşă.
şi nu orice scoică,
ci una pe care stă de nedezlipit
un dediţel de mare –
un borcănel viu, cu stomăcel
sub o coroană de petale bilobare.
plimbă şi hrăneşte acest coral bombat,
care la vreme de primejdii împroaşcă
atacatorii cu un lichid ce urzică.
şi când, crescând în mărime,
se mută într-o scoică mai mare,
racul dă semn dediţelului,
care-l urmează, ca prin minune desprins
de vechea fundaţie, spre casa lor nouă.
daruri şi slăbiciuni ne-aduc împreună:
o fragilă dorire umblă-ntre gânduri –
una al cărei trup nu-i al ei –
ea nu stârneşte, ci domoleşte pornirea
de-a strânge în gură fructul lucios al morţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu