în castelul din Heidelberg
o scară coboară-n spirală,
pe ea abia încape groful obez
dus pe un scaun spre butoiul cât casa,
unde se varsă toate vinurile
din împrejurimile însorite.
în drumul spre gurile Dunării,
pe această insulă de tristeţe
ai plutit, visând la o viaţă simplă
în marginea pădurii, unde vine
o căprioară să-ţi deschidă palma.
acum marea îţi spală picioarele,
cu părul ei verzui. acum faţa ta-i
ca de ceară, şi nu mai cauţi un loc
să te-aşezi, s-aprinzi focul. gândul
de plecare te mistuie. dar, negreşit,
vecinătatea acestor firave contururi
părăsind, ai lua cu tine la Domnul
toate câte încap în inima ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu