e în bucegi o cărare foarte subţire
între abisul de sus şi cel de jos.
din loc în loc se pierde în iarbă,
cum se pierd în tăcere
cuvintele cu care reînnozi dragostea.
mergi ca pe sârmă, cu paşi mici,
până la o poartă din pietre
nefăcută de om.
de departe, vezi prin ea cerul.
2 comentarii:
Ce bine imi face poezia ta, Florin... M-ajuta sa respir, sa primesc oxigenul de care am nevoie sa mai pot trai inca o zi...
Iti multumesc... Multumim lui Dumnezeu pentru toate!
Trimiteți un comentariu