uneori totu-i prea mult:
pui capul pe pernă, îţi urmăreşti gândul:
până s-ajungă la capăt, dispare.
pe perete stă scrijelit un cuvânt: iubire.
cel mai vechi şi neînsemnat, mai slab auzit,
mai evitat şi lepădat cuvânt
din cele de sub soare.
chiar dacă-l pronunţă cineva, o face
în felul în care s-ar dezice de el, ruşinat.
dar ţie tocmai asta îţi trebuie.
pentru că tu însuţi stai, neînsemnat şi uzat şi gol
în faţa judecăţii pe care singur ţi-o dai –
şi el e singurul care te apără.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu