Trăim în orizontul morții. Este
un lucru devenit supărător de banal, de la care ne întoarcem privirea cu o
mișcare reflexă, ca și cum am îndepărta din câmpul ei o umbră ce ne întunecă bucuria
de viață. Și totuși, avem o teribilă nevoie să conștientizăm acest fapt într-un
nou chip, ce s-ar putea imprima în toate clipele noastre, încât să vedem și să
simțim darul ce înflorește neîmpuținat din viața însăși și o poate înălța mai
presus de sine, făcând-o să trăiască bucuria filială a umblării în lumină. Sfinții
martiri ai Bisericii Creștine au trăit revelația martiriului, cu alte cuvinte a
mărturiei date cu propria viață despre Cuvântul Întrupat și iubirea Lui
înrourată de Duh Sfânt ce stinge văpaia arzătoare a patimilor, făcând de pe
acum vizibilă și tangibilă împărăția veșnică a iubirii. Actul lor nu e un
simplu eveniment extrem, din care nu avem ce învăța pentru că ne este pur și
simplu inaccesibil sau de nedorit în condiții normale. Martiriul lor,
dimpotrivă, devine un model iconic al lepădării de sine și al purtării Crucii
ce sunt o condiție fundamentală a pregătirii noastre pentru trecerea
într-un alt mod de viață ce ne așteaptă pe fiecare, condiția rodirii de sine în
taina iubirii dumnezeiești ce ne salvează, întru libertatea duhului, din absurd,
stricăciune și moarte.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu