Patimile omului îl închid într-un turn de fildeș în care,
închizându-se, nu mai poate vedea orizontul ființei. Acest turn babilonic, mai
devreme sau mai târziu, se surpă, lăsând loc slăbiciunii, dezgustului,
deznădejdii și unei stări generale de secătuire. Aceasta pentru că omul, uitându-și chipul și menirea sa, ajunge să
consume odată cu cele din afară ale lumii resursele sale trupești și sufletești, irosind
darul dumnezeiesc. Sfinții Martiri au apărat cu prețul vieții lor acest dar neprețuit
pe care-l poartă în adâncul ființei lor spre a-l face să rodească în veșnicie. Ei
au făcut vizibil astfel unul dintre temeiurile conștiinței morale, solidaritatea dintre lumea
interioară și cea exterioară. Sinele și alteritatea sunt solidare în câmpul
conștiinței. Orice vătămare a armoniei exterioare are ca efect o afectare a
ordinii lăuntrice și reciproc, orice tulburare a vieții lăuntrice dăunează
relațiilor cu cele din afară, răspândindu-și efectul negativ asupra lor. De
aceea patimile au întotdeauna un dublu efect, dăunând deopotrivă vieții
lăuntrice cât și relațiilor cu alteritatea. La rândul lor, virtuțile iradiază
în ambele sensuri, luminând și încălzind cu razele lor atât sinele, cât și alteritatea.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu