Vedem în viețile sfinților
martiri modul în care atingerea harului lui Dumnezeu le înnoiește cugetul,
astfel încât toată perspectiva asupra lumii apare răsturnată, pătrunsă de o
logică nouă, a intenționalității orientate spre comuniune, a ieșirii din chinga
luptei pentru supraviețuire și dominație, prin lepădarea interesului egoist și asumarea
priorității întoarcerii răului în bine. În acest mod de viață preschimbat pe
care ei îl îmbrățișează are loc transformarea grijii lumești în purtare de
grijă față de lume. Dacă grija lumească se asociază cu tulburarea, mâhnirea și
îngrijorarea apăsătoare, cu cedările nervoase, sau atacurile de panică și
depresie provocate de strâmtorarea orizontului, de îngustarea câmpului posibilităților
de a înțelege, simți și acționa în mod eficient pentru detensionarea unor
situații și eliberarea de blocaje de tot felul, purtarea de grijă presupune o
anume detașare, o lărgire a orizontului înțelegerii până la o viziune mai largă,
cuprinzătoare, asupra existenței și asupra finalității vieții, în care
transpare voia și iconomia (purtarea de grijă a) lui Dumnezeu. Această detașare
și lărgire a perspectivei face ca implicarea să fie una dezinteresată, generoasă,
comunicativă, liberă de idei fixe, temeri împinse până la angoasă sau false așteptări, sau de nemulțumiri, frustrări
și condiționări ce generează adevărate cercuri vicioase în viața omului, stopând
actualizarea potențialului ei iconic, de sporire în lumina tainei dumnezeiești.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu