Școala Martiriului (34)

Pătimirea sfinților martiri a fost o asumare conștientă a condiției umane în ultimele ei implicații, ce privesc posibilitatea rodirii ei eshatologice, prin părtășia la „suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea în Iisus” (Apoc. 1, 9). Pătimirea pentru dragostea lui Hristos face simțită prezența Lui în viața noastră. În acest fel, ceea ce ne susține în asumarea suferinței este pe de o parte mângâierea ce prisosește prin Hristos odată cu pătimirile Lui întru noi (II Cor. 1, 5), iar pe de alta, întrezărirea măririi ce ni se va descoperi, ce covârșește pătimirile vremii de acum (Rom. 8, 18). Aceasta ne duce la desăvârșire, la o împuternicire până la neclintire în bine (I Pt. 5, 10). Primită cu dispoziția participării la viața lui Hristos, suferința cu trupul constituie o ardere a păcatului (I Pt. 4, 1) în cel ce este făcut viu cu duhul (I Pt. 3, 18).

Florin Caragiu