Vine
o vreme când ceea ce ești se separă și trece mai presus de ceea ce ai. Când
lași toate și rămâi cu ființa ta, cu sufletul tău înaintea lui Dumnezeu. Moartea
ne arată acest fapt și ne previne asupra urgenței de a asimila în noi înșine
cele de folos pentru acest moment, când nimic exterior nu ne va putea veni în
ajutor, când toată securizarea și comoditatea și bunăstarea exterioară se vor
desprinde de pe viața noastră ca o pieliță veche și vom intra într-o lume nouă
cu ceea ce suntem, cu bogăția sau sărăcia noastră lăuntrică. Sfinții Martiri au
înțeles acest lucru când au mărturisit în priveliștea lumii despre faptul că a
fi viu în Hristos e o miză mai importantă decât dorința de supraviețuire și
slava unei lumi crepusculare, în care chipul omului devine tot mai lipsit de
strălucire din cauza lipsei duhului. Avem teribilă nevoie să experiem această
stare a ființei de descoperire de sine înaintea lui Dumnezeu, să pregustăm din
viața adevărată înainte de pasul final al vieții, pentru a nu ne amăgi cu
daruri și posesiuni efemere și a rămâne lipsiți de rod în noi înșine.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu