Școala Martiriului (13)

Atât monahismul, cât și ceilalți credincioși ai Bisericii se inspiră din chipul viețuirii sfinților martiri în momentele de maximă intensitate și cumpănă ale petrecerii pământești. Astfel ei sunt un model viu pentru întreaga Biserică. Monahismul tinde spre o permanentizare a conștiinței stării înaintea lui Dumnezeu, în hotarul trecerii în veșnicie. În acest scop, monahul privește cu însuflețire spre sfinții martiri care au lăsat toate, până și viața lor, urmând lui Hristos. Ceilalți creștini, la rândul lor, au înaintea ochilor minții și inimii felul în care sfinții martiri au reușit să țină viu și lucrător duhul comunităților din care au făcut parte, cum au reprezentat ei aluatul care a dospit toată frământătura Bisericii. Urmându-i, Biserica în întregul ei depășește încercările grozave ale istoriei, în care teroarea dezlănțuită și răceala de gheață a indiferenței amenință să nimicească însăși viața lăuntrică și credința oamenilor. S-a spus că sângele martirilor e sămânța creștinilor, cheia ce deschide paradisul. Într-adevăr, avem încredințarea că ei ne așteaptă la capătul drumului, ajutându-ne tainic să ne pregătim pentru propriul nostru martiriu, transformând moartea ce ne stă înainte într-un eveniment pascal, într-o trecere prin moarte spre Viață.

Florin Caragiu