Vedem la sfinții martiri modul în
care ei prețuiesc unicul necesar, partea nevăzută a noastră, sufletul. Nici o
posesiune, nici un confort, nici o demnitate și nici o cunoștință a lumii nu se
compară cu valoarea sufletului infinit potențată de chipul dumnezeiesc. Omul
poate pierde orice, câtă vreme sufletul său e lipit de Dumnezeu are încă totul.
De aceea el își urmează conștiința sa luminată de har, lăsând în urmă tot ceea
ce îl ispitește să aleagă o ușurare echivalentă cu punerea în plan secund (sau
între paranteze) a dorinței sale de a fi cu Dumnezeu. Își face cu toate acestea
datoria față de lume, dar cu hotar, refuzând să încalce voia divină, reflectată
în simțirea înțelegătoare a inimii, în care tronează credința, nădejdea și
dragostea. Iubirea sa față de oameni capătă în această perspectivă forma unei purtări de grijă față de sufletul lor, față de menirea și
destinul lor în veșnicie. Privirea martirului, căutând spre un aspect al lumii,
se extinde dincolo de el în nevăzut, întrezărind finalitatea lucrurilor în
gândul lui Dumnezeu. De aceea, consistența eshatologică a intenționalității și
vederii asupra lumii este decisivă pentru discernământul și acțiunile sale.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu