În
fața morții, sfinții martiri nu și-au pus încrederea în sine, ci în Dumnezeu, cel ce înviază pe cei morți
(II Cor. 1, 9). Prin credința în Hristos au căpătat îndrăzneală şi apropiere de Dumnezeu, cu deplină încredere (Efes. 3, 12). Sfântul Apostol Ioan afirmă chiar că aceasta este încrederea pe care o avem către El, că, dacă cerem ceva după
voinţa Lui, El ne ascultă (I In. 5, 14). Încrederea că ești al lui Hristos
se prelungește în încrederea că aproapele tău este și el al lui Hristos (II
Cor. 10, 7). Înconjurați de o lume ostilă, sfinții martiri au avut încredere că
Dumnezeu poartă grijă de oameni și îi cheamă la împărtășirea dragostei Sale. Au
avut încredere în oameni, în posibilitatea întoarcerii lor spre Dumnezeu și a
luminării ființei lor. Numai astfel o mână de creștini au putut aprinde flacăra
revelației divine în toată lumea. În general, la baza încrederii stă credința,
ca temelia ei apofatică. Întemeiată pe credința în purtarea de grijă a lui
Dumnezeu încrederea rămâne realistă și spontană, înțelegând că omul este
adeseori slab, neputincios, supus căderii.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu