Învățăm
de la sfinții martiri faptul că solidaritatea umană cea mai profundă se naște
nu prin apelul la un interes reciproc sau la o reciprocitate afectivă sau la norme
sociale încetățenite, ci prin recursul la taina însăși a omului, pecetea
chipului său dumnezeiesc, ce insuflă conștiința umană să reverse binele ca o
ploaie binefăcătoare și peste cei buni și peste cei răi, și peste cei drepți și
peste cei nedrepți. Solidaritatea umană este în sensul ei autentic solidaritate
necondiționată cu chipul lui Dumnezeu din om, cu ceea ce omul are mai adânc în
sine, fie și ascuns sau întunecat, pentru că acest fel de solidaritate
transcende egoismul, aversiunile, respingerile și fricile viscerale ce creează o
blindare a conștiinței până la a o face să nu mai vadă și să nu mai prețuiască darul
lui Dumnezeu din sine și din jur. Chiar și aplicarea dreptății trebuie să se
nască nu ca revanșă a binelui asupra răului, ci din această solidaritate ce slujește
binele din om, punând limite unui rău cu efecte de distrugere și autodistrugere.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu