Vedem la sfinții martiri
maturitatea de a fi cu Dumnezeu și a se sprijini pe ajutorul Lui în momentele
de grea încercare ale vieții lor. De multe ori, dovedim o lipsă de maturitate
cedând nervos atunci când realizăm că nu suntem ajutați deși avem nevoie
disperată de sprijin, când simțim indiferența lumii, când ne trezim loviți,
atacați din toate părțile, când nu ne iese nimic. În loc să căutăm spre
Dumnezeu și să ne adunăm puterile apelând la harul divin, se întâmplă să
aruncăm vina pe cei din jur, să ne victimizăm, întrebându-ne de ce ni se
întâmplă acestea tocmai nouă, să pasăm responsabilitatea, să ne înmulțim frustrările și
angoasa. Și uneori ajungem chiar să ne confruntăm cu nevroze, depresii și tot
felul de tulburări ce arată că suntem într-o fundătură a existenței, într-o
stare de profund dezechilibru în care am nimerit datorită lipsei noastre de
maturitate, de discernământ. Momentul maturizării duhovnicești este acela în
care o persoană își ia crucea, cu alte cuvinte își asumă tot ce i se întâmplă
ca fiind cuprins în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Și aruncându-și nădejdea
spre El, îi urmează lui Hristos, purtând nu numai sarcinile sale, ci, atunci
când are ocazia, ci și din ale semenilor săi. Fără să cârtească, fără să acuze
destinul, fără să se autoflageleze pe sine sau să învinuiască pe alții. Ci doar
cu încredințarea că Dumnezeu ne cercetează și lasă să se întâmple anumite
lucruri doar pentru a scoate la lumină ceea ce este mai bun în noi.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu