Emblematică
pentru chipul martiriului este figura lui Abel, cel ucis – tocmai de fratele
său Cain – din invidie pentru viața sa curată și pentru darul său
primit de Dumnezeu. De atunci și până astăzi această situație paradigmatică s-a
tot repetat, ajungându-se în punctul în care un cunoscut părinte contemporan a
afirmat că s-a ajuns în zilele noastre la o culme a fratricidului sub diferite
forme. De la indiferență, nepăsare și invidie, neiertare, osândire și ură, privare
de libertate, dominație și exploatare, până la felurite vătămări, atentate sau războaie,
starea de spirit antagonistă ce separă și dezbină pe frați s-a multiplicat,
atingând un punct culminant, manifestat printr-o accentuată înstrăinare de
celălalt concomitentă cu o la fel de pronunțată înstrăinare de sine. Depășirea
acestei crize profunde este posibilă prin ieșirea din starea de conflict, prin
recursul la chipul și darul lui Dumnezeu ce unifică în sine și întreolaltă
conștiințele, reînsuflețind intenționalitatea lor euharistică. Abia conștiința
faptului că darurile sunt împărțite
și încredințarea de purtarea de grijă iubitoare a lui Dumnezeu față de fiecare
făptură ne fac atenți la taina familiei de creație sau la taina creației ca
familie purtătoare a condiției filiale în raport cu Dumnezeu Creatorul.
Realizând acest fapt, raportul dintre sine și alteritate se orânduiește iconic
pe temeiul orizontului comun al împărtășirii dumnezeiești.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu