Mergând contra curentului
decadent ce guvernează adeseori și în multe privințe istoria actuală a lumii,
sfinții martiri au întâmpinat din partea multora, chiar și dintre casnicii lor,
dispreț, suspiciune, neîncredere, ură, bănuieli, acuze, ocări și loviri dintre
cele mai amare, dar nu s-au descurajat și nu au ieșit din icoana iubirii de
Dumnezeu, în care doreau și pe alții să-i atragă. Căci având pe Hristos
înaintea lor cu tot binele lumii, mai presus de toate și în stare de închinare
au întâmpinat veșnicia ca pe un liman de salvare al lumii trecătoare, în care
tot ce e bun își înmulțește și își înnoiește darul și puterea, iar cele rele se
arată deșarte și neputincioase. Așa au aruncat în lume scânteile iubirii lui
Dumnezeu ce au aprins multe suflete, ajutându-le să simtă bucuria ce nu poate
fi atinsă de rugina întristării lumești. De multe ori, când pierdem ceva familiar,
important și unic pentru noi, lucru sau persoană, simțim o absență apăsătoare,
aproape un gol în suflet. Nimic din cele lumești nu poate umple acest gol, însă
credința noastră că la Dumnezeu e cheia salvării celor trecătoare din malaxorul
stricăciunii și morții ne mângâie și ne întărește. Acest lucru ne ajută să nu
ne cramponăm de pierderi, să lăsăm lucrurile și să ne lăsăm pe noi înșine în
voia lui Dumnezeu, cum au făcut-o sfinții martiri. Se spune că la ieșirea din
lume cei ce nu au deprinderea desprinderii ușoare, senine de lucruri vor
resimți o imensă sfâșiere și durere pentru despărțirea de cele dragi. Iar cei
ce au cunoscut cealaltă față a milosteniei care este acceptarea senină și cu
împăcare a pierderilor întâmplate, cu încredere în purtarea de grijă a lui
Dumnezeu, se vor bucura de o desprindere și o înălțare ușoară, ca o naștere
fără dureri, spre cele de sus.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu